Spre informarea şi documentarea
celor ce mai sunt încă interesaţi de
ţara numită România şi de poporul acesteia
BANCILE ROMANESTI AU FOST DISTRUSE PE BAZA DE PLAN
dar falimentarea lor s-a facut cu "acte-n-regula".
( Consideratiuni de ordin general )
România nu va putea ieşi din marea criză economică în care se află dacă nu vor exista bănci direct interesate care să crediteze economia reală.
Din nefericire, în România nu mai există un sistem bancar românesc, băncile ce operează în prezent pe piaţa din ţară sunt bănci cu capital străin, deci se poate spune că există un sistem bancar din România şi ncidecum un sistem bancar românesc.
Capitalul autohton (sângele economiei) în sistem a rămas de numai cca. 8 – 10%, fiind concentrat la CEC şi la Eximbank – ultima fiind nu o bancă comercială ci o bancă de garantare a exporturilor.
Băncile străine ce operează în ţară nu sunt interesate să investească în economia reală, fiind practic bănci speculative şi interesate să trimită banii, băncilor-mamă din statele care la rândul lor au probleme.
Pe de altă parte, aceste bănci au fost şi încă sunt mult mai interesate să crediteze Statul Român care emite titluri de stat prin Ministerul Finanţelor care să satisfacă bugetul ţării aflat în suferinţă.
Situaţia actuală se datorează nu numai actualei crize generalizate dar şi istoriei anilor în care nu s-a dorit d.p.v. politic ca România să se dezvolte şi prin forţe prprii şi nu numai prin investiţii străine.
Este de reamintit faptul că în seara zilei de 30 iunie 2000, postul TV – Antena –1, l-a avut ca invitat pe dl. Emil Constantinescu, fostul presedinte al României. Referindu-se printre altele si la sistemul bancar românesc, fostul presedinte al tarii, afirma ca "dupa 1990, s-au infiintat prea multe banci " si se intreba retoric de unde au provenit banii pentru crearea acestora .
Afirmatia sa, a fost surprinzatoare pentru lumea bancara, deoarece dupa noiembrie 1996, când CDR, preluase puterea, nu mai conteneau declaratiile liderilor acesteia, referitoare la sustinerea sectorului privat al economiei, care, normal urma sa fie sustinuta de catre si prin banci comerciale si cu capital autohton.
Ceea ce a urmat, cunoaste toata lumea. Dezastrul economiei si concomitent, aplicarea in practica a unui plan de distrugere a bancilor românesti. Pe baza unui astfel de plan au disparut Bancorex, Bankcoop, Banca Internationala a Religiilor, Credit Bank, Columna, Albina, etc. etc.
Pentru a legaliza actiunea de distrugere a acestor banci cu capital autohton erau insa necesare, acte normative.
Tocmai de aceea, in cele ce urmeaza, vom reda modul in care, pe baza unor astfel de acte normative emise in mod special de un grup de interese (Valeriu Stoica – Călin Andrei Zamfirescu – Arin Stănescu (nume real Arie Shalev) grup sprijinit de "supravegherea " din BNR, au fost falimentate banci românesti, de la care, o singura firma de lichidatori, respectiv, "Reconversie si valorificare active " devenită apoi Moore Stephens RVA şi mai apoi RVA Insolvency Specialists , aparţinând avocaţilor – lichidatori Călin Zamfirescu şi Arin Stănescu având in spate "sustinatori" si "interesati" din BNR, dar si dintr-un anume partid, al cărui prim-vicepreşedinte era la vremea aceea Valeriu Stoica a incasat si incaseaza inca şi astăzi, sute de miliarde de lei, din fondurile şi patrimoniul acestor banci .
În acest mod au fost distruse toate băncile româneşti cu capital autohton, acesta fiind marele jaf si coruptia institutionalizata, la lumina zilei, si chiar in plin centru capitalei României .
Revenim si redam mai jos, asa zisa "baza legala", a tristei povesti a falimentului Băncii Internaţionale a Religiilor a Bankcoop si a altor banci românesti, "baza legala " , insusita si aprobata in marea si istorica sala de consiliu a BNR, din str. Lipscani nr. 25, in care pe vremuri, se facea politica monetara in interesul României .
* * *
Astfel, in luna aprilie 1998, la initiativa "responsabilului cu supravegherea" din Banca Nationala a României, am numit pe viceguvernatorul Mihai Bogza, instalat aici de PNL , in baza algoritmului, a fost adoptata Legea nr. 83, privind procedura falimentului bancilor. Se cunoaste că apoi sub bagheta acestuia, au disparut si ultimele banci cu capital autohton,
Prin prevederile legii amintite, s-a dorit ca procedura falimentului bancilor sa fie scoasa de sub incidenta prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, care acorda oricarei societati comerciale, atunci când se confrunta cu dificultati. posibilitatea de a se redresa economic, prin reorganizare judiciara.
De altfel, trebuie precizat de la bun inceput, ca neacordarea posibilitatii de reorganizare judiciara şi bancilor comerciale cu capital privat, reprezinta un tratament discriminatoriu , intrucât si bancile sunt organizate si functioneaza tot ca societati comerciale, constituite in baza legii nr. 31/1990 ..
Legea nr. 83/1998 a fost initiata, asa cum s-a aratat, de catre BNR, si redactata cu concursul unor "specialisti", mai precis a unei firme de lichidare ai caror patroni, sunt avocatii Zamfirescu Calin si Stanescu Arin, acestia fiind si colaboratori apropiati si "sfetnici" ai unor persoane din conducerea BNR. De mentionat ca firma acestora, si-a asigurat prin "grija" Bancii Nationale, lichidarea tuturor bancilor comerciale cu capital autohton pentru care aceasta, a solicitat falimentul.
Legea nr. 83/1998, privind procedura falimentului bancilor contine insa prevederi ce sunt discriminatorii d.p.v. constitutional , neoprindu-ne insa asupra acestora .
Prin scoaterea bancilor comerciale din categoria societatilor comerciale in general si aplicarea unui tratament discriminatoriu , duce la concluzia ca, chiar aceasta lege trebuia la vremea respectiva sa constituie obiectul unei contestari la Curtea Constitutionala sau chiar a abrogarii, deoarece dispozitiile cuprinse in ea erau vadit de natura, nu sa sprijine consolidarea si dezvoltarea sistemului bancar românesc, ci din contra sa-l destabilizeze pâna la distrugerea lui, asa cum de altfel s-au si petrecut lucrurile .
Intrucât cei interesati in "afacerea falimentului bancilor" ( a se vedea materialele din presa vremii ), se confruntau cu unele greutati in grabirea lichidarii si incasarii "comisioanelor", de rigoare, tot la solicitarea " supravegherii" din BNR, cei doi avocati-lichidatori, patroni ai firmei lichidatoare mentionate au redactat in noiembrie 1999, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 186/1999, pentru modificarea si completarea Legii nr. 83/1998 .
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 186/1999, a fost emisa, semnata de primul ministru Radu Vasile, si publicata in Monitorul Oficial al României, in aceiasi zi – 19 noiembrie 1999. Se cunoaste faptul ca de regula, pâna se redacteaza, se avizeaza, se semneaza , se emite si se publica in Monitorul Oficial , actele normative , fie ele legi sau ordonante de urgenta , au de asteptat zile sau chair saptamâni.
Pentru a se vedea mârsavia, mai subliniem inca odata, pentru cei ce au ochi sa vada si urechi sa auda ca, in cazul OUG nr. 186/1999, graba a fost atât de mare ca totul s-a petrecut intr-o singura zi – vineri 19 noiembrie 1999.
Si culmea, tot in aceiazi zi, de 19 noiembrie, desi era vineri, deci zi scurta pentru instante, s-a depus la Tribunalul Bucuresti cererea BNR, de declansare a procedurii de faliment a Bankcoop, pe baza acestei noi ordonante de urgenta.
Organele abilitate, nu sunt oare interesate de imprejurarile si modul in care a aparut aceasta ordonanta de urgenta ? Vor constata cu siguranta iregularitati si interesul unor importante personaje .
Din afirmatiile avocatilor, patroni ai firmei mentionate rezulta cu certitudine, ca aceasta Ordonanta de urgenta a fost conceputa chiar de acestia si acceptata ca atare de BNR, si fosta conducere a Ministerului Finantelor .
Scopul real dar nedeclarat al prevederilor acestei Ordonante de Urgenta a fost acela de a da posibilitatea firmei de lichidare mentionate, ca intr-un timp cât mai scurt, pe baza simplificarii procedurii de faliment al bancilor comerciale românesti, - a se retine faptul ca au fost falimentate numai banci ce s-au implicat in sprijinirea economiei reale, - sa poata realiza profituri cât mai mari, prin incasarea comisionului de 8 pâna la 10% din lichidarea activelor si creantelor acestor banci .
Ordonanta de Urgenta in cauza, modifica aproape in totalitate Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului bancilor, incalcându-se cu buna stiinta , cele mai elementare principii si reguli de drept, ingradind practic, posibilitatea unei aparari legale a intereselor patrimoniale ale creditorilor si actionarilor, bancilor românesti .
Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 83/1998, procedura falimentului se aplica bancilor in stare de insolvabilitate, iar art. 2 din OUG nr. 186/1999, prevede ca o "o banca este in stare de faliment daca se afla in una din urmatoarele situatii :-"banca nu a onorat integral creante certe, lichide si exigibile, de cel putin 30 de zile" ; - "valoarea obligatiilor bancii depaseste valoarea activului sau" .
Redactarea textului este nu numai lacunara dar totodata, reflecta o confuzie inadmisibila intre "insolventa" si "insolvabilitate".
Ar trebui sa se stie ca, in primul rând, procedura falimentului nu poate fi declansata pentru orice fel de datorii ale comerciantului. In al doilea rând, pentru a fi aplicabila, procedura speciala a falimentului , specifica doar bancilor , este necesara ca "neonorarea" integrala a obligatiilor sa fie consecinta incapacitatii de plata, si nu a lipsei temporare de lichiditati, de fonduri banesti disponibile, ceea ce nu a fost cazul Bankcoop si nici al ator banci pentru care BNR , a solicitat declansarea falimentului.
De altfel, trebuie mentionat si faptul ca instanta, respectiv Tribunalul Bucuresti, actionând la comanda, nu a admis in nici un dosar de faliment al bancilor, o expertiza de specialitate, efectuata de un tert, luând "ca valabile" numai datele prezentate de BNR – parte in proces, respingând "ab initio" contestatiile bancilor in cauza . Dar aceasta este o alta poveste ce priveste justitia româna.
Confuzia intre insolventa si insolvabilitate constituie nu numai o regretabila dar si o intolerabila eroare a textului OUG nr. 186/1999.
Dispozitiile art. 3 pct. c, al Legii nr. 83/1998, prevedea faptul ca pentru a se ridica administratorilor bancii debitoare, dreptul de a mai conduce activitatea acesteia , era necesara introducerea unei cereri.
Pentru a nu mai exista controlul administratorilor si cenzorilor, asupra lichidatorilor, in reglementarea din OUG nr. 186/1999, aceasta prevedere a fost complet inlaturata, lichidatorul indepartând cu de la sine putere, organele constitutive ale bancii , acestea nemaiputând fi prezente la lichidarea patrimoniului .
Pentru a facilita lichidarea - a se citi distrugerea - cât mai rapida a bancilor carora li s-a declansat procedura de faliment, art. 4 din OUG nr. 186/1999, prevede ca hotarârile judecatorului sindic nu pot fi suspendate, incalcându-se prevederile Codului de procedura civila, privind exercitarea dreptului la aparare prin parcurgerea tuturor gradelor de jurisdictie.
Prevederile art. 7 din Legea nr. 83/1998 reglementau indatoririle judecatorului sindic. In OUG nr. 186/1999, aceste indatoriri sunt transferate in totalitate prin art. 10, firmei lichidatoare ( o societate comerciala ca oricare alta ), care, in acest mod primeste, ocolind legea, aceleasi competente, atributii si responsabilitati ca ale magistratilor .
Si dispozitiile art. 17 din OUG nr. 186/1999, incalca flagrant principiul constitutional al egalitatii in drepturi consacrat de art.16 al (1) din Constitutia României.
Astfel, art. 17 din reglementarea Legii nr. 83/1998, prevedea doua faze anterioare solicitarii declansarii procedurii de faliment, respectiv : supravegherea speciala si administrarea speciala , faze consecutive si obligatorii , fiind in concordanta cu prevederile art. 79 – 82 din Legea bancara nr. 58/1998 .
Prin OUG nr. 186/1999, acest text a fost modificat in sensul ca "BNR,........, va putea introduce cerere impotriva bancii fata de care s-au aplicat masuri de supraveghere sau administrare speciala" .
Deci prin simpla inlocuire a conjunctiei "si" in Legea nr. 83/1998 cu prepozitia "sau" in OUG nr. 186/1999, s-a creat posibilitatea declansarii procedurii de faliment a bancilor, fara a se mai trece prin faza "administrarii speciale", ce permitea acestora sa-si continue existenta si sa-si reorganizeze activitatea .
Prin declansarea procedurii falimentului, fara parcurgerea celor doua faze preliminare, s-au incalcat practic prevederile art. 79 – 82 din Legea nr. 58/1998, iar BNR, nu a protejat nici sumele de bani ale deponentilor care aveau dreptul la acelasi tratament juridic in fata legii si a autoritatii publice si nici ale actionarilor bancilor respective, facând in acelasi timp sa dispara banci românesti ce se confruntau practic cu o lipsa temporara de lichiditate .
Dispozitiile art. 19 al. 3 din Legea nr. 83/1998, modificat prin Ordonanta mentionata, prevede ca in 10 zile, judecatorul sindic trebuie sa se pronunte asupra contestatiei debitorului, termen care este atât de scurt , incât face imposibila o aparare eficienta, incalcându-se in felul acesta art. 24 al (2) din Constitutie. Contestatarul nu isi poate pregati apararea si nu poate administra toate probele necesare in vederea sustinerii contestatiei.
De altfel, restrângerea dreptului la aparare al bancii debitoare era contrara art. 49 din Constitutie, intrucât nu a fost determinata de vreuna din situatiile prevazute de norma constitutionala de a se elabora ordonante in regim de urgenta, nefiind proportionala cu situatia care a impus-o aducând atingere insasi existentei dreptului.
Textul de lege criticat , era neconstitutional si pentru faptul ca, declararea falimentului unei banci face imposibila recuperarea contravalorii actiunilor cumparate, incalcând astfel prevederile art. 41 (1) si art. 114 al. 4 din Constitutie, referitoare la garantarea dreptului de proprietate si existenta unor cazuri exceptionale .
Pe baza prevederilor OUG nr. 186/1999, instantele de judecata au dat hotarâri definitive si executorii, ceea ce a permis firmei lichidatoare mentionate sa dezorganizeze activitatea bancilor valorificand active ale acestora, chiar sub valoarea contabila, in conditiile in care procedurile judiciare nu erau finalizate.
Prevalându-se de aceste hotarâri, aceesi firma de lichidare, patronata de avocatii - Calin Zamfirescu si Arin Stanescu, colaboratori intimi ai BNR, si autori ai OUG nr. 186/1999 - a fost insusita si avizata de conducerea BNR, in scopul lichidarii bancilor cu capital autohton, carora li s-a declansat in mod premeditat procedura de faliment, procedând tot "in regim de urgenta" la lichidarea - a se citi distrugerea - acestora , pentru ca firma in cauza sa incaseze sute de miliarde din miile de miliarde ale bancilor respective.
Iata modul in care a fost falimentata Banca internationala a Religiilor, Bankcoop si apoi si alte banci comerciale românesti .
Spre exemplificare, BIR la data declanşării procedurii de faliment (10.07.2000), avea plasamente in credite (creante de incasat) 1.271 miliarde lei. Firma de lichidare a celor doi avocaţi încasase până la 31 august 2010 suma de peste 1.697,8 miliarde lei, deci a facut incasari si din dobânzi. În această situaţie se pune întrebarea : a fost această bancă în faliment ?
Că falimentul BIR a fost fraudulos este demonstrat chiar prin Raportul lichidatorului depus la judecătorul sindic, la 13 sept. 2010 în care arată :
”În perioada 10.07.2000 – 31.08.2010 au rezultat din activitatea de lichidare, încasări totale de 1.697,8 mld.lei” ( N:B: la 10.07.2000, totalul plasamentelor BIR în credite, era de 1.271,3 mld.lei - n.n.).
Din suma de 1.697,8 mld.lei, lichidatorul a cheltuit şi şi-a însuşit pentru sine (proprii salarii,”bonusuri de performanţă”!!!, onorarii, comisioane etc.) peste 753 mld. lei. Numai în luna august 2010,s-au încasat creanţe de12,2 mld.lei din care s-a reţinut “drepturi cuvenite lichidatorului” 9,9 mld. lei.
Pentru a-şi asigura protecţia, grupul de interese implicat în distrugerea tuturor băncilor româneşti şi-a numit ministrul justiţiei care să influenţeze şi să protejeze familia.
Astfel, se ştie că dl Cătălin Predoiu nu este altul decât ginerele avocatulu Călin Zamfirescu şi finul dlui Arin Stănescu. Aceştia au penetrat toate instanţlele de judecată şi toate parchetele.
Organele abilitate ale statului, care trebuie să devoaleze aceste acte de groaznica si mare coruptie nu sunt interesate .
Desi toata mass-media geme de declaratii privind lupta impotriva coruptiei, desi se cunoaste in amanunt modul în care au fost distruse băncile româneşti şi jaful prin care se lichideaza aceste banci, pâna in prezent, nici un organ al statului nu a fost cel putin curios si nu s-a arătat interesat de adevar si nici nu s-a grabit cineva sa dispuna masurile de rigoare ce se impun .
Intrebarea care se pune este, " cine şi de cine se teme " ?
Prof. Toma Balasoiu
reprezentant al actionarilor
reprezentant al actionarilor
Spre documentare :
« Război total împotriva corupţiei în România » - vol.I şi II lucrare-document editat de Camera
Deputaţilor
« Moara falimentelor bancare » - traducere din limba franceză
« Raport Comun al celor două Camrere ale Parlamentului privind
falimentul premeditat şi lichidarea pri jaf a BIR….. »