luni, 27 decembrie 2010

Bancile romanesti distruse pe baza de plan

Spre informarea şi documentarea
celor ce mai sunt încă interesaţi de
ţara numită România şi de poporul acesteia


BANCILE  ROMANESTI  AU FOST  DISTRUSE PE BAZA DE PLAN
dar falimentarea lor  s-a facut cu "acte-n-regula".
( Consideratiuni de ordin general )

        
         România nu va putea ieşi din marea criză economică în care se află dacă nu vor exista bănci direct interesate care să crediteze economia reală.
         Din nefericire, în România nu mai există un sistem bancar românesc, băncile ce operează în prezent pe piaţa din ţară sunt bănci cu capital străin, deci se poate spune că există un sistem bancar din România şi ncidecum un sistem bancar românesc.
         Capitalul autohton (sângele economiei) în sistem a rămas de numai cca. 8 – 10%, fiind concentrat la CEC şi la Eximbank – ultima fiind nu o bancă comercială ci o bancă de garantare a exporturilor.
            Băncile străine ce operează în ţară nu sunt interesate să investească în economia reală, fiind practic bănci speculative şi interesate să trimită banii, băncilor-mamă din statele care la rândul lor au probleme.
          Pe de altă parte, aceste bănci au fost şi încă sunt mult mai interesate să crediteze Statul Român care emite titluri de stat prin Ministerul Finanţelor care să satisfacă bugetul ţării aflat în suferinţă.
        Situaţia actuală se datorează nu numai actualei crize generalizate dar şi istoriei anilor în care nu s-a dorit d.p.v. politic ca România să se dezvolte şi prin forţe prprii şi nu numai prin investiţii străine.
Este de reamintit faptul că în seara zilei de 30 iunie 2000, postul TV – Antena –1, l-a avut ca invitat pe dl. Emil Constantinescu, fostul presedinte al României. Referindu-se printre altele si la sistemul bancar românesc, fostul presedinte al tarii, afirma ca "dupa 1990, s-au infiintat prea multe banci " si se intreba retoric de unde au provenit banii pentru crearea acestora .
            Afirmatia sa,  a fost surprinzatoare pentru lumea bancara, deoarece dupa noiembrie 1996, când CDR, preluase puterea, nu mai conteneau declaratiile liderilor acesteia, referitoare la sustinerea sectorului privat al economiei,  care,  normal  urma sa fie sustinuta de catre si prin banci comerciale si cu capital autohton.
            Ceea ce  a urmat,  cunoaste toata lumea. Dezastrul economiei si concomitent, aplicarea in practica a unui plan de distrugere a bancilor românesti.  Pe baza unui astfel de plan  au disparut Bancorex, Bankcoop,  Banca Internationala a Religiilor, Credit Bank, Columna, Albina, etc. etc.
            Pentru a legaliza actiunea de distrugere a acestor banci cu capital autohton erau insa  necesare,  acte normative.
Tocmai de aceea, in cele ce urmeaza, vom reda  modul in care, pe baza unor  astfel de  acte normative emise in mod special de  un grup de interese (Valeriu Stoica – Călin Andrei Zamfirescu – Arin Stănescu (nume real Arie Shalev) grup sprijinit de "supravegherea "  din BNR, au fost falimentate banci românesti, de la care, o  singura firma de lichidatori,  respectiv,  "Reconversie si valorificare active " devenită apoi Moore Stephens RVA şi mai apoi RVA Insolvency Specialists , aparţinând avocaţilor – lichidatori Călin Zamfirescu şi Arin Stănescu având in spate "sustinatori" si "interesati" din BNR,  dar si  dintr-un  anume partid, al cărui prim-vicepreşedinte era la vremea aceea Valeriu Stoica a  incasat  si incaseaza  inca şi astăzi, sute de miliarde de lei, din fondurile şi patrimoniul acestor banci .
În acest mod au fost distruse toate  băncile româneşti cu capital autohton, acesta fiind marele jaf  si  coruptia institutionalizata,  la  lumina zilei,  si   chiar  in  plin   centru   capitalei  României .

Revenim si redam mai jos, asa zisa   "baza legala", a tristei povesti a falimentului  Băncii Internaţionale a Religiilor a  Bankcoop  si  a  altor  banci  românesti,   "baza  legala " ,  insusita  si  aprobata  in   marea  si  istorica  sala   de consiliu a BNR,  din str. Lipscani  nr. 25,  in care pe vremuri,  se facea politica  monetara  in  interesul  României  .
                                   
                               *                    *                      *
Astfel, in luna aprilie  1998, la initiativa "responsabilului cu supravegherea" din Banca Nationala a României,  am numit pe  viceguvernatorul Mihai Bogza,  instalat aici  de PNL , in baza algoritmului, a fost adoptata Legea nr. 83, privind procedura falimentului  bancilor. Se cunoaste că apoi sub bagheta  acestuia,   au disparut  si ultimele banci  cu  capital  autohton,  
Prin prevederile  legii  amintite,   s-a dorit ca procedura falimentului bancilor sa fie  scoasa  de sub incidenta prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura  reorganizarii  judiciare  si  a falimentului,  care acorda oricarei societati comerciale,  atunci  când se confrunta cu  dificultati.   posibilitatea de a se  redresa economic,  prin reorganizare  judiciara.
De altfel,  trebuie  precizat   de la bun inceput, ca neacordarea posibilitatii de reorganizare judiciara şi bancilor comerciale cu  capital  privat,  reprezinta un  tratament   discriminatoriu ,  intrucât  si  bancile  sunt  organizate  si  functioneaza  tot  ca  societati  comerciale, constituite in baza legii nr. 31/1990 ..
Legea nr. 83/1998  a  fost initiata, asa cum s-a aratat, de catre   BNR, si  redactata cu  concursul unor  "specialisti", mai  precis   a  unei   firme  de lichidare  ai  caror  patroni,   sunt  avocatii   Zamfirescu Calin si Stanescu Arin,  acestia fiind si  colaboratori  apropiati si "sfetnici" ai  unor persoane din conducerea   BNR. De mentionat ca    firma acestora,    si-a asigurat  prin "grija" Bancii   Nationale, lichidarea  tuturor  bancilor comerciale cu capital autohton  pentru  care  aceasta,  a  solicitat  falimentul.
       Legea nr. 83/1998, privind procedura falimentului bancilor  contine insa  prevederi ce sunt   discriminatorii d.p.v. constitutional ,  neoprindu-ne insa  asupra  acestora .  
        Prin  scoaterea bancilor comerciale din categoria societatilor comerciale in general  si  aplicarea unui  tratament  discriminatoriu , duce la concluzia ca, chiar   aceasta  lege   trebuia la vremea respectiva   sa    constituie  obiectul unei contestari la Curtea Constitutionala   sau   chiar  a  abrogarii,  deoarece  dispozitiile cuprinse in ea  erau  vadit  de natura,   nu  sa sprijine consolidarea si dezvoltarea sistemului   bancar  românesc, ci din contra  sa-l destabilizeze pâna la distrugerea  lui,  asa  cum  de   altfel  s-au   si   petrecut  lucrurile .
Intrucât  cei interesati in "afacerea falimentului bancilor"  ( a se vedea materialele din presa vremii ), se  confruntau cu unele greutati in grabirea  lichidarii  si  incasarii  "comisioanelor",  de rigoare,  tot la solicitarea " supravegherii"   din BNR,  cei doi avocati-lichidatori,  patroni ai firmei lichidatoare mentionate au  redactat  in noiembrie 1999,   Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 186/1999,   pentru  modificarea  si  completarea Legii nr. 83/1998 .
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 186/1999,  a fost emisa, semnata de primul ministru  Radu Vasile,  si publicata in Monitorul Oficial al României, in aceiasi zi – 19 noiembrie 1999. Se cunoaste faptul ca de regula,  pâna se redacteaza, se avizeaza, se semneaza , se emite si se publica in Monitorul Oficial , actele normative , fie ele legi sau  ordonante de urgenta ,  au  de  asteptat   zile  sau chair   saptamâni.
Pentru a se vedea mârsavia,  mai subliniem inca odata, pentru cei ce au ochi sa vada si urechi sa auda ca,  in cazul OUG nr. 186/1999, graba a fost atât de mare  ca totul s-a petrecut intr-o singura  zi – vineri  19 noiembrie 1999.
Si culmea, tot in aceiazi zi, de 19 noiembrie,  desi era vineri, deci zi scurta pentru instante, s-a depus la Tribunalul Bucuresti cererea BNR, de declansare a procedurii de faliment a Bankcoop, pe baza acestei  noi ordonante de urgenta.
Organele abilitate, nu sunt oare interesate  de imprejurarile si modul in care a aparut aceasta ordonanta de urgenta ? Vor constata cu siguranta  iregularitati  si interesul unor  importante personaje . 
Din afirmatiile  avocatilor, patroni ai firmei mentionate  rezulta  cu certitudine, ca aceasta Ordonanta de urgenta a fost conceputa chiar de  acestia   si  acceptata  ca  atare  de   BNR,  si   fosta  conducere  a   Ministerului    Finantelor  .
Scopul  real     dar nedeclarat  al    prevederilor    acestei  Ordonante de Urgenta   a  fost    acela    de  a   da    posibilitatea   firmei   de lichidare  mentionate,   ca   intr-un timp cât  mai  scurt,  pe  baza  simplificarii  procedurii  de faliment    al  bancilor comerciale românesti,  - a se retine faptul ca au fost falimentate numai banci  ce s-au  implicat  in sprijinirea  economiei  reale, -   sa   poata  realiza  profituri   cât  mai mari,  prin  incasarea  comisionului de  8  pâna la  10%  din  lichidarea activelor si creantelor   acestor banci . 
Ordonanta de Urgenta in cauza,  modifica   aproape  in totalitate  Legea nr. 83/1998   privind  procedura  falimentului   bancilor,  incalcându-se  cu  buna stiinta ,  cele mai elementare principii si reguli de drept,   ingradind  practic, posibilitatea unei aparari legale a intereselor patrimoniale ale creditorilor  si  actionarilor,  bancilor  românesti .
Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 83/1998, procedura falimentului se aplica bancilor in stare de insolvabilitate, iar art. 2 din OUG nr. 186/1999, prevede ca o "o banca este in stare de faliment daca se afla in una din urmatoarele situatii :-"banca nu a onorat integral creante certe, lichide si exigibile, de cel putin 30 de zile" ; - "valoarea obligatiilor bancii depaseste valoarea activului sau" .
Redactarea textului este nu numai  lacunara  dar  totodata,   reflecta o confuzie inadmisibila  intre  "insolventa"  si  "insolvabilitate".
Ar trebui sa se stie ca,  in primul rând,  procedura falimentului nu poate fi declansata pentru orice fel de datorii ale comerciantului. In al doilea rând, pentru a fi aplicabila, procedura speciala a falimentului , specifica doar bancilor , este necesara ca "neonorarea"  integrala  a  obligatiilor   sa  fie  consecinta  incapacitatii de plata,  si   nu  a   lipsei  temporare  de lichiditati, de fonduri banesti disponibile, ceea ce nu a  fost cazul  Bankcoop si   nici    al ator  banci   pentru  care   BNR ,  a  solicitat  declansarea  falimentului.
De altfel, trebuie mentionat si faptul ca instanta, respectiv Tribunalul Bucuresti, actionând la comanda, nu a admis in nici un dosar de faliment al bancilor, o expertiza de specialitate, efectuata de un tert, luând  "ca valabile"  numai  datele prezentate de BNR – parte in proces, respingând "ab initio" contestatiile bancilor in cauza . Dar aceasta este o alta poveste ce priveste justitia româna.
Confuzia intre insolventa si insolvabilitate constituie nu numai   o regretabila  dar  si   o   intolerabila  eroare  a  textului   OUG nr. 186/1999.
 Dispozitiile   art. 3    pct.  c,  al   Legii  nr. 83/1998,  prevedea  faptul ca  pentru  a  se  ridica  administratorilor bancii debitoare, dreptul de a mai conduce activitatea acesteia , era  necesara  introducerea  unei  cereri.
Pentru a nu mai exista controlul  administratorilor  si  cenzorilor,  asupra  lichidatorilor, in   reglementarea din OUG nr. 186/1999, aceasta  prevedere  a  fost  complet  inlaturata,  lichidatorul  indepartând  cu  de  la sine  putere, organele  constitutive  ale bancii , acestea  nemaiputând  fi  prezente  la  lichidarea  patrimoniului .
Pentru a facilita  lichidarea  -  a se  citi  distrugerea  -   cât mai rapida  a  bancilor  carora  li  s-a declansat   procedura  de  faliment, art. 4  din OUG nr. 186/1999, prevede ca hotarârile judecatorului  sindic nu pot fi  suspendate,  incalcându-se  prevederile Codului de procedura civila, privind  exercitarea  dreptului  la  aparare   prin  parcurgerea  tuturor  gradelor  de  jurisdictie.
          Prevederile art. 7  din Legea nr. 83/1998  reglementau   indatoririle  judecatorului sindic.  In OUG nr. 186/1999, aceste indatoriri sunt transferate in totalitate   prin art. 10,  firmei lichidatoare ( o societate  comerciala  ca oricare  alta ),  care,   in acest mod   primeste, ocolind legea,  aceleasi  competente,    atributii  si  responsabilitati  ca ale  magistratilor .
Si dispozitiile art. 17  din  OUG  nr. 186/1999, incalca  flagrant  principiul constitutional al egalitatii in drepturi consacrat de art.16 al (1) din Constitutia  României.
Astfel,   art. 17  din   reglementarea   Legii nr. 83/1998,   prevedea doua faze anterioare solicitarii declansarii procedurii de faliment,  respectiv : supravegherea   speciala  si  administrarea   speciala ,   faze  consecutive  si obligatorii ,   fiind in  concordanta cu prevederile art. 79 – 82  din Legea  bancara nr. 58/1998 . 
 Prin  OUG  nr. 186/1999,  acest  text  a fost  modificat  in sensul ca  "BNR,........, va  putea  introduce   cerere    impotriva bancii   fata de care s-au aplicat masuri  de  supraveghere   sau   administrare  speciala" . 

Deci  prin simpla inlocuire a conjunctiei  "si"   in Legea nr.  83/1998  cu  prepozitia  "sau" in OUG nr. 186/1999,  s-a creat  posibilitatea  declansarii procedurii de faliment a bancilor,  fara  a  se  mai   trece prin faza  "administrarii speciale",   ce permitea acestora sa-si  continue existenta   si  sa-si  reorganizeze activitatea . 
Prin declansarea   procedurii  falimentului, fara parcurgerea celor doua faze preliminare,     s-au incalcat practic prevederile art. 79 – 82 din Legea nr. 58/1998,   iar   BNR, nu a protejat   nici  sumele de bani ale deponentilor  care  aveau  dreptul  la  acelasi tratament juridic in fata legii   si  a  autoritatii  publice  si  nici  ale  actionarilor  bancilor  respective, facând   in acelasi  timp  sa dispara banci  românesti ce se confruntau practic  cu   o   lipsa  temporara  de  lichiditate .
Dispozitiile art. 19 al. 3 din Legea nr. 83/1998, modificat prin Ordonanta mentionata, prevede ca in 10 zile, judecatorul sindic trebuie sa se pronunte asupra contestatiei debitorului,  termen  care este atât de scurt , incât face imposibila o aparare eficienta, incalcându-se in felul acesta art. 24  al  (2) din Constitutie. Contestatarul nu isi poate pregati apararea si nu poate administra toate probele necesare in vederea sustinerii  contestatiei.
De   altfel,   restrângerea  dreptului la aparare al bancii debitoare era contrara  art. 49 din Constitutie, intrucât nu a fost determinata de vreuna din situatiile prevazute de norma constitutionala de   a  se  elabora  ordonante in regim de urgenta,   nefiind   proportionala cu situatia care a impus-o  aducând   atingere  insasi   existentei   dreptului.
Textul de lege criticat ,  era  neconstitutional si pentru faptul ca, declararea  falimentului   unei  banci face imposibila recuperarea contravalorii actiunilor cumparate,  incalcând  astfel  prevederile art. 41 (1)  si art. 114  al. 4  din Constitutie, referitoare la garantarea dreptului de  proprietate  si existenta  unor cazuri exceptionale .
Pe  baza  prevederilor  OUG  nr. 186/1999,   instantele de judecata au dat hotarâri  definitive  si  executorii,  ceea ce a permis firmei   lichidatoare mentionate sa dezorganizeze activitatea  bancilor   valorificand  active  ale  acestora,  chiar sub valoarea contabila,   in conditiile  in care  procedurile  judiciare nu  erau   finalizate.
Prevalându-se  de aceste  hotarâri,  aceesi  firma de  lichidare, patronata de avocatii -  Calin Zamfirescu si Arin Stanescu, colaboratori  intimi   ai BNR,   si  autori   ai  OUG  nr. 186/1999  -   a  fost  insusita  si   avizata  de conducerea BNR,  in scopul   lichidarii    bancilor    cu  capital  autohton,    carora  li s-a declansat in mod premeditat procedura de faliment,    procedând  tot  "in regim de  urgenta"  la  lichidarea  -  a se  citi  distrugerea  -   acestora , pentru  ca   firma  in cauza    sa   incaseze   sute de miliarde din  miile  de  miliarde  ale   bancilor   respective.
Iata modul in care a fost falimentata  Banca internationala a Religiilor, Bankcoop si apoi si alte  banci   comerciale românesti  .
Spre exemplificare, BIR la data declanşării procedurii de faliment (10.07.2000), avea plasamente in credite (creante de incasat) 1.271 miliarde lei. Firma de lichidare a celor doi avocaţi încasase până la 31 august 2010 suma de peste 1.697,8 miliarde lei, deci a facut incasari si din dobânzi. În această situaţie se pune întrebarea : a fost această bancă în faliment ?
Că falimentul BIR a fost fraudulos este demonstrat chiar prin Raportul lichidatorului depus la judecătorul sindic, la 13 sept. 2010  în care arată :
”În perioada 10.07.2000 – 31.08.2010  au rezultat din activitatea de lichidare, încasări totale de 1.697,8 mld.lei ( N:B: la 10.07.2000,  totalul plasamentelor BIR  în credite, era de 1.271,3 mld.lei - n.n.).
Din suma de 1.697,8 mld.lei,  lichidatorul a cheltuit şi şi-a însuşit pentru sine (proprii salarii,”bonusuri de performanţă”!!!, onorarii, comisioane etc.) peste 753 mld. lei. Numai în luna august 2010,s-au încasat creanţe de12,2 mld.lei din care s-a reţinut “drepturi cuvenite lichidatorului” 9,9 mld. lei.
Pentru a-şi asigura protecţia, grupul de interese implicat în distrugerea tuturor băncilor româneşti şi-a numit ministrul justiţiei care să influenţeze şi să protejeze familia.
Astfel, se ştie că dl Cătălin Predoiu nu este altul decât ginerele avocatulu Călin Zamfirescu şi finul dlui Arin Stănescu. Aceştia au penetrat toate instanţlele de judecată şi toate parchetele.
Organele   abilitate  ale  statului, care trebuie să devoaleze aceste acte de  groaznica  si  mare  coruptie nu sunt interesate . 
Desi  toata mass-media geme de declaratii  privind lupta impotriva coruptiei,  desi se cunoaste  in amanunt  modul în care au fost distruse băncile româneşti şi jaful   prin care se lichideaza aceste banci,   pâna in prezent,   nici un  organ    al  statului   nu a   fost cel putin curios  si  nu   s-a  arătat interesat de   adevar si  nici  nu  s-a  grabit  cineva  sa  dispuna   masurile de rigoare  ce se  impun .  
Intrebarea care se pune este,  "  cine şi de cine  se teme  " ?

Prof. Toma Balasoiu
reprezentant al actionarilor
Spre documentare :
                               « Război total împotriva corupţiei în România » - vol.I şi II lucrare-document editat de Camera
                                  Deputaţilor
                       « Moara falimentelor bancare » - traducere din limba franceză
                       « Raport Comun al celor două Camrere ale Parlamentului privind
                          falimentul premeditat şi lichidarea pri jaf a BIR….. » 

38 de comentarii:

  1. Felicitari stimate domnule profesor,
    Aveti perfecta dreptate, fara banci romanesti nu vom putea iesi din criza.
    Ne permitem sa redam intreg articolul dumneavoastra.
    Inca o data felicitari,
    Alex
    Cu bănci doar străine dezvoltarea nu este posibilă!
    Autor: ILIE SERBANESCU (http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/cu-banci-doar-straine-dezvoltarea-nu-este-posibila-563643.html)
    28 decembrie 2010
    Din nu se ştie ce motive, băncile străi¬ne din România se dau "româneşti". Le ţine isonul în această privinţă apărătorul, avocatul şi promotorul lor de aici – Banca Naţională a Ro¬mâniei, ai cărei reprezentanţi sar ca arşi dacă cineva vorbeşte despre bănci străine în România. De parcă ar fi vreo ruşine să fie străine! Sau de parcă n-ar fi în regula jocului în Uniunea Europeană!
    Dar dacă întrebi aceste bănci străine de ce practică dobânzi la cre¬dite de câteva ori mai mari în România decât în ţările lor de origine, îţi răs¬pund cu seninătate că o fac pentru că trebuie să aplice riscul de ţară. Ţara se numeşte România. Dar atunci cum dracu’ mai sunt "româneşti"?
    De fapt şi de fapt, numai cei care se simt cu musca pe căciulă încearcă să apară altfel decât sunt. Povestea asta străin/autohton nu există de azi-de ieri. Şi în istoria ei deja de secole, diferenţierea străin/autohton a creat nu doar false resentimente, ci şi pro¬bleme reale. Globalizarea din ul¬ti¬mele decenii, atât de mult cântată de globalizatori, a mai ascuns sub preş, la presiunea acestora, respectivele pro¬-bleme. Dar criza din ultimii ani le-a scos rapid de sub preş şi le-a pus direct pe masă.
    Nu poate fi trecut cu vederea faptul că, în ciuda întrepătrunderilor masive între economiile occidentale, toate – dar absolut toate – măsurile luate de autorităţile ţărilor din Vest pentru salvarea a ceea ce se mai putea salva au vizat numai şi numai structurile financiare proprii, în frunte cu băncile proprii. Americanii şi-au salvat băncile americane, nemţii pe cele nemţeşti, francezii pe cele franceze etc. etc. Până şi ţările mici (precum Olanda sau Austria) au făcut la fel: au salvat băncile proprii, şi nu pe cele ale altora care se găseau în număr mare şi cu ponderi semnificative pe teritoriul lor.
    Din punctul de vedere al globa¬lizării, a fost o blasfemie! Dar pentru cei cu scaun la cap – care nu rătăcesc pe caii verzi de pe pereţi – a fost un lucru absolut normal! La o adică, ţările, fiecare în parte, şi-au salvat fiinţa lor. Băncile fac parte din fiinţa proprie. Mai mult, au întors băncilor proprii un serviciu. Ţările respective au ajuns unde au ajuns graţie propriilor bănci. America – prin băncile americane! Germania – prin băncile germane! Franţa – prin băncile franceze ş.a.m.d. Dezvoltarea fără bănci proprii nu este posibilă! Rolul băncilor străine este doar adjuvant!
    Realitatea este că băncile – care au o propensiune naturală spre pro¬fit lejer şi pe termen scurt – ajung să piardă complet funcţia şi menirea lor de serviciu public dacă sunt străine într-o ţară. Nu că ar fi mai rele decât cele cu capital autohton. Dar pur şi simplu responsabilitatea lor se edulcorează în mod firesc, dispărând chiar de tot dacă situaţia se dete¬riorează, cum este în cazul crizelor economice şi financiare. Serviciile publice sunt bune dacă oferă servicii bune, nu dacă obţin profituri bune!
    Este, din păcate, cazul României, ţară care nu mai are bănci proprii, ci practic doar străine! Tentativa obiec¬ti¬vă a acestora de a realiza aici profi¬turi maxime, în mod lejer, rapid şi cu pri¬vire doar pe termen scurt, intră în con¬tradicţie cu caracteristicile fi¬nan¬ţării pentru dezvoltare a României, care reprezintă nevoi pe termen lung şi care nu poate, la fel de obiectiv, genera profituri decât lent şi numai după ani şi ani. Doar bănci proprii îşi pot asuma o asemenea finanţare, cum au făcut băncile proprii în cazul tuturor ţărilor care au ajuns undeva! Având numai bănci străine, România nu poate aspira la dezvoltare. Să nu ne amăgim degeaba!

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari dl profesor!sincere felicitari!! In primul rand vreau sa va felicit pentru ca a-ti avut curajul sa spuneti adevarul in legatura cu acest subiect foarte sensibil,si anume falimentul bancilor romanesti! Sunt convins ca detineti multe si importante alte informatii in legatura cu acest adevarat masacru facut impotriva bancilor romanesti(in speta si a BIR-ului pe ai carui actionari ii reprezentati) si pe care sper ca o sa le impartasiti pe acest blog in continuare; va promit ca o sa-l urmaresc periodic pe viitor. Cat despre faptul ca salvarea economiei noastre si dezvoltarea acesteia pe viitor nu se poate realiza fara a avea si banci cu capital si "pedigree" romanesc, sunt total de acord. Intr-o economie sanatoasa,bancile autohtone reprezinta, cum bine spunea un venerabil om de banca, "sangele" acesteia,sintagma pe care ma bucur ca o regasec si in materialul publicat de d-voastra.Bancile straine prezente la momentul actual pe piata romaneasca isi trimit cea mai mare parte din profitul obtinut in tara de origine si reinvesteste aici un procent cat sa-si poata continua activitatea,pe cand o banca autohtona romaneasca ar face exact invers.Cu respect va salut dle profesor si va astept cu noi materiale postate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cauți un împrumut? Esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! GARANȚIA DE ÎNCREDERE DE CREDIT. Acordă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. Vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin:
    (Loanageorge@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cauți un împrumut? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Global Finance Limited oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul
    (augustaibramhim11@gmail.com)

      APPLICATION DATA
    1) Numele complet:
    2) Țara:
    3) Adresa:
    4) Stat:
    5) Sex:
    6) Starea civilă:
    7) Ocupatia:
    8) Număr de telefon:
    9) Poziția curentă la locul de muncă:
    10) Venit lunar:
    11) Suma imprumutata necesara:
    12) Durata împrumutului:
    13) Scopul împrumutului:
    14) Religia:
    15) Ați aplicat înainte:
    16) Data nașterii:
    Mulțumiri,

    RăspundețiȘtergere
  5. Salut,
    numele meu este Julia Simon, am fost victima unei fraude în mâinile creditorilor falși. Am pierdut aproximativ 45000 de dolari pentru că aveam nevoie de un capital mare de 200.000 de dolari. Aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă și în acest proces mi-am pierdut fiul. Nu am putut să stau așa ceva din nou. în ianuarie 2014, prietenul meu mi-a prezentat o mamă bună, doamna Augusta Ibramhim, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut într-o companie de împrumut în care lucrează. Bună mamă Augusta Ibramhim, vreau să profit de această ocazie să vă mulțumesc și Dumnezeu să continue să te binecuvânteze. De asemenea, doresc să folosesc această ocazie pentru a-i sfătui pe indonezienii că există mulți escroci, așa că dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți rapid un împrumut, înregistrați-vă prin doamna Augusta Ibramhim și o puteți contacta prin e-mail: augustaibramhim11 @ gmail.com). puteți să mă contactați și prin e-mailul meu: (juliasimon460@gmail.com). dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.

    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  6. Căutați o ofertă de împrumut legitimă astăzi? Ați fost refuzată de bănci din cauza istoricului dvs. de credit? nu vă faceți griji nici mai mult, Pluto acasă de credit de credit este punctul dvs. de cotitură cu doar o rată a dobânzii la prețuri accesibile de 3%. Contactați-ne acum prin intermediul

    Email: plutocreditfinancier@gmail.com
    Whatsapp: +18474539904

    RăspundețiȘtergere
  7. Obținerea unui împrumut legitim a fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru atât de mulți clienți care au nevoi financiare. Problema creditelor necorespunzătoare și a garanțiilor sunt ceva la care clienții sunt întotdeauna îngrijorați atunci când solicită un împrumut de la un creditor legal. Dar compania MIDLAND CREDIT FIRM a făcut această diferență în industria împrumuturilor. MIDLAND CREDIT FIRM a fost acreditată de consiliul de împrumuturi pentru a acorda împrumuturi clienților locali și internaționali la rata dobânzii de 3%. Ne-a fost acordat privilegiul de a vă satisface nevoile financiare. Problema creditului nu trebuie să vă împiedice să obțineți împrumutul de care aveți nevoie.

    Serviciile noastre includ urmatoarele: -
    * Credite pentru investitori
    *Consolidarea datoriilor
    * Al doilea ipotecar
    * Împrumuturi de afaceri
    *Imprumuturi personale
    * Împrumuturi internaționale

    Nici o garanție socială și niciun cec de credit, 100% garanție. Tot ce trebuie să faceți este să ne spuneți exact ce vreți și vă vom face cu adevărat visul vostru real. Compania MIDLAND CREDIT spune DA atunci când băncile dvs. spun NU. În cele din urmă, finanțăm o firmă de împrumut de mici dimensiuni, intermediari, instituții financiare la scară mică pentru că avem capital nelimitat. Pentru mai multe detalii, mergeți la achiziționarea unui împrumut de la noi: Răspundeți imediat la acest e-mail: midland.credit2@gmail.com

    Numele companiei: MIDLAND CREDIT HOME
    Emailul companiei midland.credit2@gmail.com
    Compania NMLS ID: 315276.
    Site-ul companiei: midlandcreditonline.com

    Motto: Investiții pentru generații.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunteți interesat de un împrumut? oferim tot felul de asistență financiară tuturor persoanelor. "Imprumut de afaceri, împrumut personal, împrumut de investiții, consolidare acasă Împrumut, împrumut de împrumut și împrumut de companie la nivel mondial.Rata noastră de dobândă este de 3% pe an.importăm, de asemenea, consultanță financiară clienților noștri.if aveți un proiect bun sau doriți să începeți o afacere și aveți nevoie de împrumut pentru al finanța, contactați-ne imediat, pentru a putea discuta, a semna acordul și apoi a vă finanța proiectul sau afacerea pentru dvs. Vă rugăm să ne contactați astăzi pentru toate nevoile dvs. financiare Contactați-ne prin e-mail: midland.credit2@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  9. Ion Musceleanu
    Ne bucura aparitia in spatiul virtual a blogului Bancii Internationale a Religiilor distrusa in anul 2000 de un grup de interese

    RăspundețiȘtergere
  10. Ing. Petre Sfetcu
    Am lucrat cu Banca Internationala a Religiilor si mi-am inceput o afacere de succes.
    Pacat, mare pacat ca s-a distrus aceasta banca.
    Am rugamintea sa postati mai multe materiale despre modul distrugerii acestei banci romanesti.Multumiri

    RăspundețiȘtergere
  11. Ing. Petre Sfetcu
    Am lucrat cu Banca Internationala a Religiilor si mi-am inceput o afacere de succes.
    Pacat, mare pacat ca s-a distrus aceasta banca.
    Am rugamintea sa postati mai multe materiale despre modul distrugerii acestei banci romanesti.Multumiri

    RăspundețiȘtergere
  12. kesaksian nyata dan kabar baik !!!

    Nama saya mohammad, saya baru saja menerima pinjaman saya dan telah dipindahkan ke rekening bank saya, beberapa hari yang lalu saya melamar ke Perusahaan Pinjaman Dangote melalui Lady Jane (Ladyjanealice@gmail.com), saya bertanya kepada Lady jane tentang persyaratan Dangote Loan Perusahaan dan wanita jane mengatakan kepada saya bahwa jika saya memiliki semua persyarataan bahwa pinjaman saya akan ditransfer kepada saya tanpa penundaan

    Dan percayalah sekarang karena pinjaman rp11milyar saya dengan tingkat bunga 2% untuk bisnis Tambang Batubara saya baru saja disetujui dan dipindahkan ke akun saya, ini adalah mimpi yang akan datang, saya berjanji kepada Lady jane bahwa saya akan mengatakan kepada dunia apakah ini benar? dan saya akan memberitahu dunia sekarang karena ini benar

    Anda tidak perlu membayar biayaa pendaftaran, biaya lisensi, mematuhi Perusahaan Pinjaman Dangote dan Anda akan mendapatkan pinjaman Anda

    untuk lebih jelasnya hubungi saya via email: mahammadismali234@gmail.com
    dan hubungi Dangote Loan Company untuk pinjaman Anda sekarang melalui email Dangotegrouploandepartment@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  13. Bună ziua, sunt Ruth Hunt, creditor privat și creditor legal. Căutați un împrumut de afaceri, împrumuturi personale, împrumuturi ipotecare, împrumuturi pentru autoturisme, împrumuturi pentru studenți, credite de consolidare negarantate, garanții, capital de risc etc ... Sau pur și simplu refuzați un împrumut de la o bancă sau o instituție financiară pentru unul sau mai multe motive? Sunteți soluțiile potrivite pentru credit! Oferim împrumuturi întreprinderilor și persoanelor fizice cu dobândă redusă și accesibilă de 3%. Deci, dacă sunteți interesat de un împrumut urgent și securizat. Pentru mai multe informații, trimiteți-ne un e-mail de astăzi Via: ruthhuntfinancialservice@gmail.comBună ziua, sunt Ruth Hunt, creditor privat și creditor legal. Căutați un împrumut de afaceri, împrumuturi personale, împrumuturi ipotecare, împrumuturi pentru autoturisme, împrumuturi pentru studenți, credite de consolidare negarantate, garanții, capital de risc etc ... Sau pur și simplu refuzați un împrumut de la o bancă sau o instituție financiară pentru unul sau mai multe motive? Sunteți soluțiile potrivite pentru credit! Oferim împrumuturi întreprinderilor și persoanelor fizice cu dobândă redusă și accesibilă de 3%. Deci, dacă sunteți interesat de un împrumut urgent și securizat. Pentru mai multe informații, trimiteți-ne un e-mail de astăzi Via: ruthhuntfinancialservice@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  14. Bună ziua, sunt Ruth Hunt, creditor privat și creditor legal. Căutați un împrumut de afaceri, împrumuturi personale, împrumuturi ipotecare, împrumuturi pentru autoturisme, împrumuturi pentru studenți, credite de consolidare negarantate, garanții, capital de risc etc ... Sau pur și simplu refuzați un împrumut de la o bancă sau o instituție financiară pentru unul sau mai multe motive? Sunteți soluțiile potrivite pentru credit! Oferim împrumuturi întreprinderilor și persoanelor fizice cu dobândă redusă și accesibilă de 3%. Deci, dacă sunteți interesat de un împrumut urgent și securizat. Pentru mai multe informații, trimiteți-ne un e-mail de astăzi Via: ruthhuntfinancialservice@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  15. Care sunt nevoile dvs. financiare? Acordăm împrumuturi de la un minim de 7.000 USD la un maxim de 900.000.000,00 dolari, cu o durată confortabilă care variază de la 1 la 25 de ani, la o rată a dobânzii foarte redusă de 3%. Contactați-ne prin e-mail: mrfrankpoterloanoffer@gmail.com
    Mulțumesc și așteaptă cu nerăbdare răspunsul tău prompt.
    Salutari,

    RăspundețiȘtergere
  16. Bună ziua, Cauti un împrumut?
    sunteți locul potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut chiar aici! Global Finance Limited acordă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. pentru tot personalul sau oamenii, vă rugăm să ne contactați imediat pentru ajutor financiar urgent sau stres, suntem mândri de angajamentul nostru față de clienții noștri;
    Desigur, împrumuturi personale, împrumuturi auto, împrumut de afaceri / investiții, împrumut pe termen scurt pentru a începe să vă gândiți să obțineți un împrumut? Ai nevoie serios de împrumut de urgență pentru a-ți începe propria afacere?
    Sunteți datorii? Aceasta este șansa dvs. de a vă atinge dorința, acordăm împrumuturi personale, împrumuturi de afaceri și împrumuturi corporative și orice fel de împrumut, o puteți contacta pe doamna Augusta Ibramhim și pur și simplu conectați-vă cu doamna Augusta Ibramhim prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com.
     De asemenea, mă puteți contacta prin acest e-mail: juliasimon460@gmail.com. dacă aveți îndoieli. vă rog, el este singurul care este de încredere și de încredere.thanks.E-mail: augustaibramhim11@gmail.com

    APPLICATION DATA

    1) Numele complet:
    2) Țara:
    3) Adresa:
    4) Stat:
    5) Sex:
    6) Starea civilă:
    7) Ocupatia:
    8) Număr de telefon:
    9) Poziția actuală la locul de muncă:
    10) Venit lunar:
    11) Suma necesară:
    12) Durata împrumutului:
    13) Scopul împrumutului:
    14) Religia:
    15) Ați solicitat înainte:
    16) Data nașterii:
    Mulțumiri,

    RăspundețiȘtergere
  17. Salutare tuturor!
    Sunt Maria, locuiesc în prezent în Bălți, Moldova. În prezent sunt văduvă cu Doi copii și am rămas blocată într-o situație financiară în octombrie și a trebuit să mă refinanțez și să îmi plătesc facturile. Am încercat să caut împrumuturi de la diverse firme de împrumut, atât private cât și corporative, dar niciodată cu succes, iar majoritatea baăncilor mi-au refuzat creditul. Dar, așa cum ar avea Dumnezeu, am fost prezentat unui Cooperativ Runs de către un bărbat al lui Dumnezeu, un creditor privat de împrumut care mi-a acordat un împrumut de 80.000 euro și astăzi sunt proprietar de afaceri și copiii mei se descurcă bine în acest moment, dacă trebuie să contactați orice firmă cu referire la asigurarea unui împrumut fără garanție, fără cec de credit, niciun co-semnatar cu doar 2% dobândă și planuri de rambursare mai bune și program, vă rugăm să contactați domnul Dante Paola prin e-mail: dantecooperativehelp@hotmail.com El nu știe că fac asta, dar acum sunt atât de fericit și am decis să îi las pe oameni să știe mai multe despre el și, de asemenea, vreau ca Dumnezeu să-l binecuvânteze mai mult. Îl puteți contacta prin e-mailul său: dantecooperativehelp@hotmail.com pentru apel rapid de chat sau whatsapp / +35677926593

    Mulțumiri
    Maria

    RăspundețiȘtergere
  18. Halo, sunt Helena Julio din Ecuador, vreau să vorbesc bine despre Serviciul de finanțare Le_Meridian pe acest subiect. Serviciul de finanțare Le_Meridian îmi oferă sprijin financiar atunci când toată banca din orașul meu a respins cererea de a-mi acorda un împrumut de 500.000,00 USD. Am încercat tot ce am putut pentru a obține un împrumut de la băncile mele aici, în Ecuador, dar m-au respins cu toții, deoarece creditul meu era scăzut, dar cu harul dumnezeiesc, am aflat despre Le_Meridian, așa că am decis să încerc să solicit acest împrumut. Cu Dumnezeu dispus să-mi acorde un împrumut de 500.000,00 USD cererea de împrumut pentru care băncile mele din Ecuador m-au refuzat, a fost foarte grozav să fac afaceri cu ele, iar afacerea mea merge bine acum. Iată Le_Meridian Financing Investment Email / WhatsApp Contact dacă doriți să aplicați împrumuturi de la ei.Email:lfdsloans@lemeridianfds.com / lfdsloans@outlook.comWhatsApp Contact: + 1-989-394-3740.

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna,
    Numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să vă sugerez tuturor că ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori de împrumuturi false pe internet, dar sunt în continuare cei adevărați ai companiei de împrumuturi false. Am fost înșelat de 4 creditori de împrumuturi diferiți, am pierdut mulți bani pentru că am căutat un împrumut de la compania lor. Aproape am murit în proces, pentru că am fost arestat de oameni pentru că am datori.

    Aproape că am renunțat până când am cerut sfatul unei prietene care m-a prezentat creditorului inițial al împrumutului și al unei companii foarte de încredere care este mama Alicia Radu care mi-a obținut împrumutul de 800 de milioane de rupii Indonezia în mai puțin de 24 de ore, fără nicio presiune și la rata dobânzii scăzută de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am găsit suma împrumutului pe care l-am solicitat fusese transferată în contul meu bancar fără întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărtăși veștile bune, astfel încât oamenii să poată primi un împrumut ușor, fără presiune de la Mama Alicia Radu

    Vreau să ai încredere în mama Alicia Radu din toată inima, pentru că este foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să te socotești foarte norocos să ai ocazia să citești această mărturie astăzi. Așadar, dacă aveți nevoie de vreun împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
    Puteți, de asemenea, să mă contactați prin e-mailul meu (sitiaminah6749@gmail.com) dacă aveți nevoie de informații despre cum am primit împrumutul meu de la mama Alicia Radu, sunteți foarte liber să mă contactați și vă voi răspunde cu plăcere pentru că puteți ajuta și voi alții după ce ați primit împrumutul.

    RăspundețiȘtergere
  20. Salut tuturor, astăzi sunt super încântat. Am văzut comentarii de la persoane care au primit deja un împrumut de la Sabinehelps@gmail.com și apoi am decis să mă înscriu pe baza recomandărilor lor. În urmă cu câteva ore, am confirmat un total de 10.000 de euro pe care i-am solicitat din contul meu bancar. Aceasta este o veste foarte bună și sfătuiesc oricui are nevoie de un împrumut real pentru a depune o cerere prin e-mail: sabinhelps@gmail.com sau whatsapp la +79267494861.

    RăspundețiȘtergere
  21. Vreau să apreciez împrumuturile Karin Sabine pentru mine un împrumut de 40.000,00 EUR dacă aveți nevoie de un împrumut urgent, apoi evitați să fiți înșelați de creditori falși și aplicați prin firma de împrumut real prin e-mail sabinhelps@gmail.com whatsapp +79267494861

    RăspundețiȘtergere
  22. Acordăm împrumuturi pentru orice fel de scop. Oferim de la o sumă minimă de 5.000,00 până la 10 milioane și la o rată scăzută a dobânzii de 3%, Termen de împrumut: maxim 25 de ani în funcție de suma împrumutului de care aveți nevoie. clienții ar trebui să aibă peste vârsta de 18 ani. Această tranzacție de împrumut este 100% garanție pentru clienții serioși. Pentru mai multe informații despre împrumut, vă rugăm să ne contactați prin: E-mail: protonloan2020@hotmail.com sau Mobile / Whatsapp: +1 (204) 410-2623

    RăspundețiȘtergere
  23. Ai nevoie de un împrumut? oferim tot felul de împrumuturi la o rată a dobânzii de 3%. dacă sunteți interesat, contactați-ne astăzi prin e-mail pentru mai multe informații. e-mail: protonloan2020@protonmail.com

    RăspundețiȘtergere
  24. Oferim împrumut la o rată scăzută a dobânzii de 3%. Solicitați un împrumut rapid și convenabil pentru a achita facturile și pentru a începe o afacere nouă sau pentru a le re-finanța proiectele la o rată mai mică a dobânzii de 3%, aveți un scor de credit scăzut și vă este greu să obțineți împrumut de capital de la local bănci și alte instituții financiare? Iată șansa dvs. de a obține un împrumut de la organizația noastră. Oferim împrumuturi persoanelor fizice în următoarele scopuri și multe altele. Împrumut personal, extinderea afacerii, demararea afacerii, educație, consolidarea datoriilor, împrumuturi cu bani grei. contactați-ne prin e-mail pentru un răspuns rapid instantaneu. E-mail: creditservice2020@hotmail.com sau Mobile / WhatsApp C: +44 752 064 7201

    RăspundețiȘtergere
  25. Solicitați împrumutul rapid și convenabil cu o rată a dobânzii de 3%. oferim servicii 24 de ore online cu servicii de livrare a creditului de 4 ore. contactați-ne astăzi pentru împrumutul dvs. prin: e-mail: creditservice2020@hotmail.com sau WhatsApp: +44 752 064 7201

    RăspundețiȘtergere
  26. Bună ziua domnule / doamnă,

    Acest mesaj este pentru a vă informa că instituțiile de credit de împrumut oferă toate tipurile de rata anuală L0ANS @ 2%. Aveți nevoie de finanțare de orice tip? Afaceri, ipoteci, personal etc. Orice solicitanți interesați trebuie să revină la US VIA
    E-MAIL: loancreditinstitutions00@yahoo.com
    Sunați sau adăugați-ne la ce este aplicația: +393510483991

    RăspundețiȘtergere
  27. Cauti un imprumut direct? Compania noastră funcționează în condiții clare, flexibile, transparente și de înțeles. Datorită încetinirii activității economice (recesiune), oferim rate de dobândă foarte mici în majoritatea părților lumii. Este posibil să aveți o credibilitate redusă. Compania noastră oferă acum un împrumut ieftin cu dobândă. Aveți nevoie de bani pentru a vă extinde afacerea? Sau aveți nevoie de bani în scopuri personale? Contactați-ne acum, oferim împrumuturi legale pentru persoane fizice cu o rată a dobânzii de 3%. Părțile interesate ne pot contacta prin e-mail: Dellastaylors@yahoo.com SAU WhatsApp prin telefon +1 (209) 251-1529.

    RăspundețiȘtergere
  28. Vreau să folosesc acest mediu pentru a alerta toți solicitanții de împrumut să fie foarte atenți, deoarece există înșelătorie peste tot. În urmă cu câteva luni am fost tensionat financiar și, din cauza disperării mele, am fost înșelat de mai mulți creditori online. Aproape că îmi pierdusem speranța până când un prieten de-al meu m-a trimis către un împrumutat foarte de încredere numit Karin Sabine, care mi-a împrumutat un împrumut negarantat de 390.000,00 Euro sub 24 de ore fără niciun fel de stres. Dacă aveți nevoie de orice fel de împrumut, contactați-le acum prin e-mail: sabinhelps@gmail.com sau WhatsApp +79267494861.

    RăspundețiȘtergere
  29. Bună ziua tuturor, sunt doamna Maria din Ohio SUA, vreau repede să folosesc acest mediu pentru a da o mărturie despre modul în care Dumnezeu m-a îndreptat către un împrumutat legitim și adevărat care mi-a transformat viața din iarbă în grație, de la săracă la o femeie bogată care se poate lăuda acum cu o viață sănătoasă și bogată fără stres sau dificultăți financiare Așa că am solicitat o sumă de împrumut de 300.000,00 dolari SUA cu o rată a dobânzii scăzută de 2%, așa că împrumutul a fost aprobat cu ușurință fără stres și toate pregătirile au fost făcute cu privire la transferul împrumutului și în mai puțin de două 2 zile împrumutul a fost depus în banca mea, așa că vreau să sfătuiesc pe oricine are nevoie de un împrumut să îl contacteze rapid pe domnul Ilie: numărul WhatsApp: +393510483991
    E-mail: (loancreditinstitutions00@yahoo.com) nu știe că fac asta, mă rog ca Dumnezeu să-l binecuvânteze pentru lucrurile bune pe care le-a făcut în viața mea.
    loancreditinstitutions00@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  30. TREBUIE CITIT: CUM AM OBȚINUT ÎMPRUMUTUL DE 275.000,00 USD DE LA ACEASTA MARE COMPANIE NUMITĂ Instituții de credit pentru împrumut

    Bună ziua tuturor din întreaga lume, sunt Abdur Raheem, din Egipt, orașul Cairo. Sunt mamă singură a doi copii și eram blocat într-o situație financiară și trebuia să mă refinanțez și să-mi plătesc facturile. Am încercat să caut împrumuturi de la diverse firme de împrumut, atât private, cât și corporative, dar niciodată cu succes, iar majoritatea băncilor mi-au refuzat creditul, nu cădea pradă acelor înșelători de acolo care le numesc creditori de bani, toți sunt escroci, tot ce vor sunt banii tăi și nu veți mai auzi de ei, mi l-au făcut de patru ori înainte de a fi prezentat instituțiilor de credit pentru împrumuturi, cea mai interesantă parte este că împrumutul meu mi-a fost transferat în 48 de ore, așa că vă sfătuiesc să contactați împrumutul de credit Instituțiile, dacă sunteți interesat să obțineți împrumuturi și sunteți sigur că le puteți rambursa la timp, le puteți contacta prin numărul WhatsApp: +393510483991
    E-mail: (loancreditinstitutions00@yahoo.com) Fără verificare de credit, fără semnatar cu o rată a dobânzii de doar 2% și planuri mai bune de rambursare și program, dacă trebuie să contactați orice firmă cu referire la obținerea unui împrumut fără garanție, atunci contactați instituțiile de credit de împrumut astăzi pentru împrumut

    Ei oferă tot felul de categorii de împrumut pe care ei

    Împrumut pe termen scurt (1_10 ani)
    Împrumut pe termen lung (20_30 de ani)

    Oferă împrumuturi de genul

    * Împrumuturi pentru achiziționarea de proprietăți Împrumut la domiciliu ............., Împrumut pentru afaceri ........
    Împrumut de consolidare a datoriilor ....... Împrumut pentru studenți .........., Împrumut de înființare a afacerii
    Împrumut de afaceri ......., Împrumut de companie .............. Împrumut ipotecar
    împrumut pentru construcții ..... împrumut auto ........ împrumut hotelier .... împrumuturi personale..împrumuturi imobiliare etc.

    E-mail .......... (loancreditinstitutions00@yahoo.com) Număr WhatsApp: +393510483991
    Când vine vorba de criză financiară și trebuie să fii liber de criza financiară, atunci instituțiile de credit pentru împrumuturi sunt locul potrivit, te rog, spune-le doar că Abdur Raheem îți va conduce Norocul ....

    RăspundețiȘtergere
  31. Vreau să folosesc acest mediu pentru a avertiza toți solicitanții de împrumut să fie foarte atenți, deoarece trădarea este peste tot. Acum câteva luni eram tensionat financiar și, spre disperarea mea, am fost înșelat de diferiți creditori online. Aproape că mi-am pierdut speranța până când un prieten m-a trimis la un creditor foarte de încredere pe nume Karin Sabine, care mi-a acordat un împrumut nedivulgat de 390.000,00 euro în 24 de ore. Dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați-i acum prin e-mail: sabinhelps@gmail.com sau WhatsApp + 79267494861

    RăspundețiȘtergere
  32. Vești bune! Vești bune!! Vești bune!!! Solicitați acum un împrumut sigur, rapid și fiabil pentru afacerea dvs., achiziționarea de mașini, îmbunătățirea locuinței și nevoile personale. Dacă te blochezi. Acordăm împrumuturi partenerilor și persoanelor fizice la o rată normală a dobânzii de 3%, indiferent de suma împrumutată. E-mail pentru orice întrebări sau solicitări: Dellastaylors@yahoo.com
    WhatsApp pe +1 (209) 251-1529

    RăspundețiȘtergere
  33. Vreau să folosesc acest mediu pentru a avertiza toți solicitanții de împrumut să fie foarte atenți, deoarece trădarea este peste tot. Acum câteva luni eram tensionat financiar și, spre disperarea mea, am fost înșelat de diferiți creditori online. Aproape că mi-am pierdut speranța până când un prieten m-a trimis la un împrumutat foarte de încredere pe nume Karin Sabine, care mi-a acordat un împrumut nedivulgat de 390.000,00 euro în 24 de ore. Dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați-i acum prin e-mail: sabinhelps@gmail.com sau WhatsApp + 79267494861

    RăspundețiȘtergere
  34. Vreau să profit de acest mediu grozav pentru a face publicitate pentru acest creditor, dl.peter, care este cu adevărat un Dumnezeu trimis mie și familiei mele. Acum câteva luni, căutam un împrumut pe internet, unde am fost demolat pentru 1.950,00 $. Nu m-am gândit niciodată că voi cere vreodată un credit pe internet înainte de a da peste o postare despre acest creditor făcută de domnul peter. Am primit un credit de la el, apoi mi-am dat o nouă încercare după ce am procesat creditul, mi s-a cerut să indicați contul meu bancar, ce am făcut. Spre cea mai mare surpriză a mea, am primit un împrumut de 77.000,00$ glumă până am venit la bancă să confirm, și a fost de acord, am fost copleșit de bucurie. Dacă aveți nevoie de un credit de încredere astăzi, contactați-i prin e-mail (peterhelps01@outlook.com

    RăspundețiȘtergere
  35. Salutare tuturor, sunt super entuziasmat azi. Am văzut comentarii de la oameni care primiseră deja un împrumut de la Sabinhelps@gmail.com și apoi am decis să mă înscriu pe baza recomandărilor lor. În urmă cu câteva ore, am confirmat un total de 10.000 de euro pe care îi solicitasem din propriul cont bancar. Aceasta este o veste cu adevărat grozavă și sfătuiesc pe oricine are nevoie de un împrumut real să trimită o cerere prin e-mail: sabinhelps@gmail.com sau whatsapp-i la +79267494861.

    RăspundețiȘtergere
  36. oferă împrumuturi între special, - € 10
    Salut Ai nevoie de finanțare pentru casa ta , pentru afacerea ta , cumpara o masina , pentru a cumpara motocicleta , pentru a crea propria companie pentru nevoile tale personale mai mult la îndoială . Ne da creditele de nevoi personale de la 2000 la 800.000 € cu o rată nominală a dobânzii de 3 % , indiferent de suma . Vă rugăm să specificați în aplicațiile dumneavoastră de împrumut suma exactă pe care doriți și data . Va rugam sa ne contactati pentru împrumuturi personale : lindaannabarbosa@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  37. I am happy today, thanks Lapo Micro Finance for giving me a loan. I was deceived several times trying to get a loan until I came across Lapo Micro Finance who provided me with a loan worth $ 23,000 to care for my sick child. If you need a real lender today contact Lapo .Contact email: lapofunding960@gmail.com
    Whatsapp +447883183014

    RăspundețiȘtergere
  38. VESTI BUNE VESTI BUNE
    Aveți nevoie de un împrumut legitim, onest, de încredere și urgent? Căutarea dvs. de împrumut legitim se termină aici astăzi, deoarece suntem aici pentru a vă satisface nevoile financiare. Dacă vi s-a refuzat un împrumut de către bănci sau instituții financiare din orice motiv, nu vă mai faceți griji despre problemele dvs. financiare, deoarece suntem soluția pentru nenorocirea dvs. financiară. Am oferit miliarde (diferite valute) în împrumuturi de afaceri pentru peste 32.000 de proprietari de afaceri. Folosim propria noastră tehnologie de risc desemnată pentru a vă oferi împrumutul de afaceri potrivit, astfel încât să puteți crește treaba ta. oferim împrumuturi de toate tipurile cu o rată a dobânzii scăzută și, de asemenea, o durată pentru a rambursa împrumutul Aveți un credit prost? Ai nevoie de bani pentru a plăti facturile? sau crezi că este necesar să începi o nouă afacere? Aveți un proiect neterminat din cauza finanțării slabe? Ai nevoie de bani pentru a investi într-o specialitate care să te avantajeze? ISLAMIC REFINANCING LOAN COMPANY
    scopul este de a oferi servicii financiare profesionale excelente e_mail:[islamicrefinancing@gmail.com]

    RăspundețiȘtergere